:)de ce?

Totul trece, fiecare lucru mic, fiecare sentiment, fiecare cuvânt,fiecare sărut.. Totul pleaca așa cum a venit, si totuși..unele lucruri, sentimente, amintiri, rămân.Toți iubim si toți iertam, dar pe noi, ne iertăm? Ne iertăm; increderea, dragostea oarbă, sentimentele, dăruirea, zambetele irosite, clipele uitate, gândurile de moarte, defectele, dependențele, săruturile, iertăm certurile,iertăm toate astea?
    Unii da, altii nu.. Și totuși regretăm ca am iubit si că am visat,  regretăm că am crezut si că am privit in minciunile celuilalt, regretăm că nu am crezut in cel/cea mai bun/bună prieten/prietenă cand spunea ”O să suferi, nu te merita, o să plangi, uită-l/uit-o!!!„ ”Faci o greseală!„  regretăm toate astea, si totusi, gresim, faptul e deja consumat.. La ce mai folosesc lacrimile, cuvintele, supărarea, gelozia, dacă totul a trecut și nu mai putem da timpul inapoi, la ce folosesc toate astea dacă faptul este deja consumat? De ce să nu trecem mai departe, de ce să nu iertăm, si de ce să  nu ne iertăm? Cu ce am greșit noi? Noi doar am iubit, sincer si adevărat, nu am gresit cu asta, dar totuși trebuie să ne iertăm...Însă, pentru ce?