Calca viata in picioare

Ca un copil disperat, ca o mama ingrijorata sau poatemai mult, mai rau...asa suntem toti, disperati, ingrijorati, mutilati de propria noastra constiinta, ingrijorati de propria noastra viata.. De ce? Din cauza ca nu stim ce va urma, ce se va intampla in cinci minute, maine...peste o saptamana, peste un an... Lucrurile vin si trec, banii, pixurile, foile, sentimentele...TOTUL.. Daca lumea invata sa zambeasca, sa planga si sa rada atunci cand trebiue, sa aiba motiv pentru lacrimile care curg constient sau inconstient, pentru zambetele in spatele carora se ascund lacrimi si tristete, atunci tristeata nu ar mai exista, pentru ca si ea trece, dar, daca suntem nestiutori, daca nu ne controlam zambete si lacrimile, atunci spunem totul pe fata, nu suntem falsi si nu ne ascundem, de ce sa ne prefacem fericiti daca defapt suntem tristi, nervosi, rai, inconstienti si necugetati, dece sa radem cu toti ceilalti daca noi am vrea sa tipam sa plangem si de ce sa ne mutilam sa ne abtinem si sa ne inghitim lacrimile? De ce sa fim falsi si de ce sa ne ascundem fata de persoanele care tin la noi?